Top atractii si obiective turistice pe care sa le vezi daca zbori spre Amsterdam in vara 2017

Publicat: 13 Iun 2017 15:50

În 2016, cei mai mulți români și-au rezervat bilete de avion spre Amsterdam, cea mai căutată destinație city break în special de către turiștii sub 35 de ani. Olanda sau Țara Joasă e un teritoriu recuperat din ape și de aceea cea mai mare parte din teritoriul țării e situat cu 1 metru sub nivelul apei.

În capitala Olandei se țin anual peste 300 de festivaluri, nu doar concerte sau festivaluri de muzică tehno și electronică, ci și festivaluri de film, evenimente culinare, festivaluri pentru copii sau de dans contemporan. Așa că nu e greu să faci ceva diferit în fiecare weekend, mai ales în perioada de vară. Dacă nu vrei să stai într-un apartament sau într-o cameră de hotel, ai putea să îți cauți cazare în una dintre locuințele plutitoare din oraș. Sunt peste 2.500 de bărci în capitala Olandei, cele mai multe locuite de rezidenți, dar altele pot fi închiriate de turiști. Prețul e mai mic decât cel plătit pentru a închiria o cameră într-un hotel din partea centrală a orașului.

Ce nu trebuie să ratezi dacă îți rezervi bilete de avion spre Amsterdam

Înainte să ajungi în minivacanță în capitala Olandei, trebuie să știi că orașul e foarte aglomerat… dar nu cu mașini, ci cu biciclete, că lalelele sunt într-adevăr peste tot, și că vremea poate fi destul de imprevizibilă pentru că plouă destul de des. Nu strică să ai la tine o pelerină de ploaie ca să poți explora în voie cartierele, parcurile și străzile orașului. Intrarea la muzeele din capitala Olandei e destul de scumpă, și e indicat să îți faci un City Card dacă vrei să vizitezi mai importante obiective turistice. Chiar dacă crezi că Parisul e cel mai important centru cultural și muzeal din lume, capitala Olandei are mai multe muzee raportat la numărul de locuitori și suprafață. De altfel, orașul e vizitat anual de 20 de milioane de turiști, de douăzeci de ori mai mulți oameni decât numărul locuitorilor.

Cele mai importante muzee care merită vizitate sunt Muzeul Van Gogh, Rijksmuseum și Stedelijk. La Muzeul Van Gogh poți admira peste 200 de tablouri și obiecte personale care au aparținut pictorului flamand. Rijksmuseum e cunoscut pentru picturile de Vermeer și Rembrandt, dar și pentru colecțiile de artă clasică și antică. Muzeul Stedelijk e muzeul de artă contemporană care adună laolaltă lucrări din secolul XX și secolul XXI. La fel de fascinant e și Muzeul de Film sau Muzeul fotografiei, FOAM, cu o colecție importantă de fotografii ale unora dintre cei mai importanți fotografi contemporani.

Obiective turistice gratuite

La fel ca majoritatea capitalelor europene, dacă îți rezervi zborul spre Amsterdam în lunile de vară nu ai cum să ratezi concertele de muzică din parcurile orașului și festivalurile care se țin lanț, mai ales în zilele de weekend. Dacă vrei să profiți de cât mai multe lucruri gratuite, e bine să prinzi cel puțin o zi de weekend în capitala Olandei. Aceasta are mai multe poduri decât Veneția, și, spre deosebire de Veneția, în Amsterdam poți să te plimbi gratuit cu feribotul, dacă îți rezervi un bilet din timp. Călătoria durează o oră, iar plecarea e din spatele gării centrale.

Concerte și festivaluri 2017

În capitala Olandei, distracția începe de la sfârșitul lunii mai și festivalurile de muzică nu se termină decât toamna târziu. Poți să urci și tu în caruselul distracției deschis de festivalul Awakenings (24-25 iunie) din Houtrak, o localitate aflată la treizeci de minute distanță de oraș. Festivalul nu are loc de camping, așa că e bine să te uiți după o noapte sau două de cazare în oraș. La Festival sunt invitați peste 100 de artiști internaționali care știu totul despre muzica tehno, așa că atmosfera se anunță cu totul incendiară.

La Zaandam are loc Festival de 18 ore care începe în 8 iulie la ora 00:00, un festival în aer liber care adună zeci de mii de oameni, cu o locație secundară indoor, într-o fostă hală industrială special amenajată pentru concert. Miza festivalului e să prinzi răsăritul de a doua zi și să te distrezi în 18 ore cât alții în 3 zile de festival. Cele mai populare genuri de muzică sunt Warehouse, Tehno ȘI House. Festivalul se ține în aer liber, chiar pe malul Mării Nordului, așa că locul e perfect ca să prinzi răsăritul de a doua zi.

Dacă programul de vară ți-e plin deja, poți să te gândești la o escapadă în capitala tinerilor din Europa la toamnă. Între 18 și 22 octombrie se ține festivalul de muzică electronică The Basics, unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel din lume, unde poți să asculți cele mai obscure mixări electronice. Pe lângă concertele nocturne, în timpul zilei se organizează conferințe și discuții despre muzica electronică. The Amsterdam Music Festival se ține în fiecare an în luna octombrie, așa că ai timp să îți rezervi bilete de avion spre Amsterdam ca să îți vezi live pe David Guetta, Armin van Buuren sau alte nume mari de pe scena internațională pe care îți dorești să le vezi cel puțin o dată în viață.

Excursii opționale din capitala Olandei

Dacă îți rezervi bilete de avion ieftine spre Amsterdam, poți oricând să ajungi în parcul de distracții Efteling, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Țara lalelelor, care se află la o oră jumătate distanță de oraș. Mai puțin cunoscut e și orașul Volenda, la 30 de minute distanță de capitală, un sat de pescari situat în nordul orașului care spune o alt fel de poveste despre istoria Olandei, cu mult diferită de cea din ghidurile turistice care indexează doar Districtul Roșu, cafenele și cluburi de noapte. Dacă vrei să te bucuri de viața de noapte și să nu cheltuiești o avere, poți să mergi pentru o seară în Leiden, un oraș studențesc unde prețurile la restaurate, baruri și cluburi de noapte sunt mult mai accesibile decât în capitală.

Dacă vrei să scapi de aglomerația din oraș (unde sunt cu 100.000 mai multe biciclete decât locuitorii) ai putea să te retragi în unul dintre orașele de pe malul Mării Nordului. Dacă prinzi o vară foarte călduroasă în Olanda, e posibil să poți înota în mare. În felul aceasta cu un singur bilet de avion, prinzi o vacanță inedită care să îți facă poftă de un sejur pe malul mării.

Mijloace de transport în comun și abonamente

- Aeroportul Schipol e situat la 20 de minute distanță de centrul orașului, iar biletul costă aproximativ 5 euro pentru o singură călătorie
-  Taxi-ul de aeroport până în centrul orașului costă între 40 și 50 de euro
-  Un bilet pentru o singură călătorie pentru transportul în comun costă 2.8 euro, iar biletul poate fi achiziționat de la tonomatele de bilete sau de la șofer (e indicat să ai bani mărunți dacă vrei să cumperi biletul din autobuz)
-  Un abonament pentru o zi pentru mijloacele de transport în comun costă 7.5 euro
-  Dacă îți faci un City Card beneficiezi de transport gratuit și ai reducere sau gratuitate la cele mai importante muzee din oraș, dar și la grădina zoologică și beneficiezi de gratuitate pentru o mini-croazieră
-  În prima duminică din lună, intrarea la muzee e liberă


Ce trebuie să știi și să încerci în Amsterdam

- Waffles sunt desertul preferat de olandezi și se exportă în cantități industriale de turiștii care ajung în Olanda. Încearcă-le pe cele cu ciocolată sau caramel
-  Logo-uri cu orașul și principalele obiective turistice găsești la tot pasul, dar mai bine cumperi waffles
-  Mergi în Piața de flori dacă vrei să cumperi câțiva bulbi de lalele pe care să-i plantezi în grădina de acasă sau în ghivecele de pe balcon
-  Nu sunt zboruri low-cost spre Amsterdam, dar zborurile operate de Tarom și KLM sunt foarte accesibile ca preț, dacă îți rezervi bilete de avion cu 6-8 săptămâni înainte. Prețurile pentru bilete de avion operate de KLM depășesc cu puțin 100 de euro pentru un bilet dus-întors
-  Mâncarea e mai ieftină decât băutura în capitala Olandei, o bere la jumătate te ajunge în jur de 5 euro, iar o porție de mâncare doar 15 euro
-  Vizitează fosta fabrică de bere Heineken, unde berea e inclusă în prețul biletului – intrarea costă 18 euro, și beneficiezi de o mică reducere dacă îți rezervi biletul online
-  Nu te chinui să îți faci o poză cu logo-ul orașului pentru că e plin de turiști care vor să facă același lucru.
-  Încearcă heringul de ceapă și cartofi. Heringul e mâncarea preferată a olandezilor


E important să îți faci o listă de priorități când îți rezervi bilete de avion spre Amsterdam pentru prima dată. Toate traseele turistice încep din Piața Dam, cel mai aglomerat și cool loc din oraș. Tot aici se află și Muzeul Figurilor de Ceară Madame Tussauds pe care ai putea să-l vizitezi. Se știe că timpul de vacanță trece foarte repede, așa că nu strică să profiți de cele câteva zile pe care urmează să le petreci în capitala Olandei. Care e următoarea destinație de vacanță care se află pe lista ta de priorități?

Trebuie sa citesti

 
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.