Cumparaturile online de Black Friday. Avantaje si dezavantaje

Publicat: 10 Nov 2020 17:13

Ultimul trimestru al anului este, în mod tradițional, cel mai aglomerat și cel mai profitabil moment pentru comerțul cu amănuntul. Cu toate acestea, succesiunea evenimentelor din 2020 ne face să ne gândim la o perioadă ceva mai diferită în acest an.

Chiar dacă 2020 a cunoscut multe transformări, Black Friday va avea loc și anul acesta în Romania, iar mulți comercianți au pregătit deja ofertele pentru consumatori.

Mr. Finance a realizat o listă cu cele mai bune oferte de Black Friday pentru anul acesta, la cele mai căutate categorii de produse.

Care este cel mai sigur mod de a face cumpărături în timpul unei pandemii? Cei mai mulți comercianți încurajează consumatorii să facă shopping online. Pe lângă faptul că vor rămâne acasă, în siguranță, cumpărătorii vor putea beneficia și de oferte mai bune pentru anumite produse, disponibile doar pe site-urile magazinelor.

Mr. Finance le recomandă tuturor consumatorilor să pună în balanță avantajele și dezavantajele cumpărăturilor online de Black Friday, înainte de a lua cea mai bună decizie.

Avantajele cumpărăturilor online de Black Friday

Plasarea unei comenzi se poate realiza în doar câțiva pași

Unul dintre cele mai mari avantaje ale cumpărăturilor în mediul online este acela că produsele preferate pot fi alese foarte ușor. Toate comenzile de Black Friday se pot plasa cu ajutorul a doar câtorva click-uri. De exemplu, clienții care au cont pe eMAG nici măcar nu mai trebuie să adauge adresa de livrare, dacă au deja o adresă setată în cont.

Plata cu cardul sau ramburs

Un alt detaliu ce trebuie luat în considerare în privința cumpărăturilor online este acela că românii pot alege să plătească direct cu cardul sau pot opta pentru varianta achitării coletelor ramburs, în momentul în care vine curierul.

Studiile indică nu doar o creștere a vânzărilor în online anul acesta, dar și a metodelor digitale de plată. În perioada de izolare, mulți retaileri au fost nevoiți să se adapteze și să pună la dispoziția clienților instrumente online (aplicații de livrare, metode de plată). Multe dintre acestea își vor dovedi utilitatea mai ales în perioada Black Friday.

Comenzile vin direct acasă ori la seviciu

Consumatorii nu mai trebuie să meargă în magazinele fizice și să aducă singuri cumpărăturile acasă. Dacă plasează comandă online de Black Friday, au garanția că primesc produsele acolo unde își doresc, livrate de curieri. Mai mult, cei care achiziționează produse de pe eMAG au acum posibilitatea de a-și ridica singuri coletele, în termen de 72 de ore, de la cele mai apropiate puncte de tip easy-box. Practic, este vorba despre cutii în care curierii lasă pachetele și care pot fi deschise numai pe baza codului QR primit de clienți.

Mulțimile din magazine vor fi mai mici

Anul acesta, mulți retaileri vor alege să facă disponibile ofertele numai în mediul online. Comercianții vor limita numărul de cumpărători care vor putea intra în magazine în același timp. Aceasta este o măsură menită să protejeze consumatorii de riscul infecției cu Covid-19.

Totuși, dat fiind ca retailerii vor încuraja consumatorii să cumpere online, ne putem aștepta oricum la mai puțină aglomerație în magazine, mai ales dacă oamenii optează pentru livrarea comenzilor la domiciliu, și nu preluarea lor fizică.

Dezavantajele cumpărăturilor online de Black Friday

Site-urile se blochează

Deoarece va exista un trafic mai mare în magazinele online ale comerciaților, ne putem aștepta la anumite probleme tehnice. Întrucât numărul consumatorilor este într-o continuă creștere, site-urile magazinelor online ajung să fie mai lente, sau chiar să ,,cadă” atunci când sunt vizitate de prea mulți oameni simultan. Acest lucru se întâmplă încă din anii precedenți, iar riscurile ca site-urile să se blocheze din nou și anul acesta sunt extrem de mari, în ciuda eforturilor retailerilor.

Cele mai bune discount-uri se epuizează repede

Foarte atenți și vigilenți, cumpărătorii care își doresc să fie primii reușesc să se bucure de cele mai bune discount-uri. În schimb, persoanele care deschid site-urile magazinelor online prea târziu, nu mai găsesc multe dintre reduceri.

De asemenea, să ne așteptăm la provocări legate de articolele din stoc. Aceasta este o problema pe care o experimentăm deja în anii normali, dar cu un Black Friday preponderant online, va fi o luptă pentru ultimul articol, așa cum se întâmplă deseori în magazinele fizice. Soluția aici este să vă planificați din timp achizițiile, să faceți o listă cu produsele pe care le doriți, să fiți rapizi și să le adăugați în coș, astfel încât să nu se epuizeze înainte de a le putea cumpăra.

Întârzieri la livrare

Cei care au comandat online în cursul anului 2020, în special în perioada de izolare, știu că livrările au fost mult întârziate din cauza numărului mare de comenzi pe care comercianții au trebuit să le gestioneze.

Ne așteptăm la întârzieri semnificative și de Black Friday. Companiile angajează mai mulți livratori sezonieri, pentru a satisface cererea crescută, însă consumatorii nu se pot baza exclusiv pe asta.

Comercianții încurajează oamenii să își planifice din timp achizițiile și să cumpere produsele dorite cât mai repede din momentul publicării ofertei.