
Avand in minte o lege a fizicii pe care nu reuseam s-o fixez pe tabla, ca sa-mi dau seama cum e posibil, dar si vocea mosuletelui, cautam o palma pentru tara mea.
De ce-i trebuie tarii o palma, si nu poporului, si nu imbecililor carora le-am transferat vointa noastra, spre a o silui ca pe ultima zdreamta? Ii trebuie, deoarece tara e Romania. Potrivit Constitutiei, Romania este un stat suveran, iar suveranitatea apartine poporului, fiind exercitata prin organele sale reprezentative, rezultat al alegerilor periodice, precum si prin referendum. Am reprodus aproximativ articolul 2 aliniatul 1 al legii fundamentale, si-l zic si pe aliniatul 2, numai asa, ca sa ne radem: nici un grup sau o persoana nu poate exercita suveranitatea in nume propriu.
Cu ce mi-ar fi rusine? Ce ar ustura mai tare obrajii? O finala prezidentiala intre Traian Basescu si George Becali? Sa ne dea afara din UE? Sa ne puna lacat si sa ne dea foc?
Si pe cand ma gandeam asa, si ma simteam vita neputincioasa, mi-a zis cineva ceva. "Am cunoscut azi un tanar de 23 de ani, tu stii ca eu nu intru in contact cu pustimea. Student, cu mintea plina de lecturi, harnic, sprinten la cap. Am avut un soc, n-am mai vorbit cu un tanar de ani de zile. Mi-a redat speranta!"
Seara, citesc o stire: elevii de la Sfantu Sava, Moisil, Cuza si Matei Basarab asmut Protectia Consumatorului impotriva editurii unde profesorii care fac testele pentru bac au publicat o carte: "100 variante de subiecte propuse pentru proba scrisa a examenului national de bacalureat - solutii complete oferite de autorii subiectelor". Subiecte publicate pe internet de minister, dar provizorii. Mihail Hardau, incantat, fericit, saluta ideea, catalogand-o drept pas spre normalitate.
Acuma, coane Misule, ma bucur ca-ti face cineva treaba, ca rezultatul e ca o face. Totodata nu ma bucur ca ti-o face, deoarece puteai foarte bine sa faci matale niste reguli cum ca dascalii respectivi intra in conflict de interese. Sau asa ceva. Pai de ce un consilier local care are o firma de constructii nu poate semna un contract de reparatii cu primaria, dar un dascal care face subiecte poate sa castige bani din ele, publicand o carte cu solutiile?
Pentru ca da, bun venit in Romania!
De-aici mi-a venit brusc si solutia, nu la chestia cu palma, ci la asta mai nasoala, cu "frumoasa tara, pacat ca-i locuita!". Si m-a palit asa de tare incat parca mi-a zburat jumatate din cap: toata lumea sa toarne pe toata lumea, ca tot s-a dat semnalul de la cel mai inalt nivel.

Orice angajat sa-si reclame seful atunci cand vede o ilegalitate, o imoralitate. Subalternii sa-l toarne pe Ungureanu ca in data X i-a zis ambasadorului din Italia sa semneze apelul catre Prodi. Generalul Y sa-l toarne pe Basescu ca i-a dat ordin sa gaseasca doi nefericiti dispusi sa se lase inchisi trei luni, spre a fi salvati de Capitanul Nemo. Asistentii din ministere sa-si reclame sefii ca au dat caiete de sarcini unor prieteni inainte sa fie intocmite.
Amantele sa-si toarne amantii la neveste, securistii sa-si toarne ordinele interceptatilor, functionarii bancari din insule sa-si toarne clientii in tarile de origine.
Nimeni nu da afara pe nimeni, deoarece toata lumea stie cate ceva, si vorba celor de la La Familia, cine stie, cunoaste. E o nebunie?. Nu e. Oricum vine incalzirea globala peste noi in 15 ani, si adio calu! Dar in cinci ani terminam de scuipat tot, si ne raman zece in care nimeni nu-si va mai bate joc de sufletul nostru, pentru ca in fond, nu am gresit cu nimic. In afara de faptul ca am fost la vot. Pentru ca mereu mergem. Dar daca nu o facem, pe cine mai dam noi vina?
Cristian Mihai CHIS
Sportivi
Alessandra Ambrosio
Marisa Miller
Nikoleta Lozanova
Josephine Baker
Larissa Riquelme
Walter Zenga a antrenat trei echipe din Romania si are o multime de amintiri despre...