Pentru barbati cu atitudine

Stare de necesitate

07 Mai 2007
Decizia Curtii Constitutionale potrivit careia presedintele poate fi demis cu jumatate plus unul dintre voturile celor prezenti la urne scoate din dulapurile cu strategii planurile B. Mai putin creionate decat planurile A, deoarece dupa figura cu avizul negativ dat de Curte pentru suspendare, inamicii lui Traian Basescu si-au zis ca sirul cadourilor va continua, iar legea referendumului ramane asa cum e, adica demiterea va fi posibila numai cu jumatate plus unul din voturile cetatenilor inscrisi pe listele electorale.


Sau ca daca magistratii o vor modifica, vor preciza ca nu se aplica pe 19 mai - la data deciziei CC, procedura demiterii era declansata, si Constitutia spune ca legea nu retractiveaza, cu exceptia legii penale mai favorabile.

Daca referendumul se derula dupa fosta lege, victoria presedintelui era sigura. Ca sa scoata din case peste noua milioane de persoane, pentru ca peste jumatate sa spuna DA demiterii, PSD si PNL aveau nevoie de vraji. Cu sanse mici sa-l trimita pe tusa pe Basescu, era o mare problema mobilizarea propriului electorat. Si daca ragatenii sunt mai iuti, pe ardeleni nu-i scoti din barlog nici cu slujbe pentru o cauza moarta din start.

Dar schimbarea regulii jocului relanseaza strategiile, iar ceea ce urmeaza este un exercitiu pur de mobilizare. Sefii partidelor importante isi vor lua camasa din in si chimirul lat pe ei, bocceaua cu mamaliga, slanina si ceapa in spate, un set proaspat lustruit de lozinci, nelipsita galeata cu laturi (Mircea Geoana vorbeste deja de "un deseu toxic") si cateva papusi vodoo si vor porni sa asmuta electoratul in spinarea lui Traian Basescu.

Traian Basescu insusi isi va ingrosa dungile de la camasa si va continua sa bage mare pe oligarhi si tradatori, radicalizandu-si (am folosit un termen elegant) discursul. O mostra am avut la Constanta, unde presedintele suspendat a imprumutat cate ceva din comportamentul PRM de la sedinta de condamnare a comunismului si a rostit un indemn crestinesc: "In toamna lui 2008 sa-i aruncam peste balustrada parlamentului pe cei 322!"

In 2004, Traian Basescu a fost ales cu aproape cinci milioane de voturi. Spre deosebire de momentul actual, le avea si pe ale simpatizantilor liberali, si pe cele ale peremistilor. Intre timp liberalii si-au injumatatit cota de simpatie, pesedistii la fel, iar democratii s-au ingrasat, la fel Becali (care astepta insa niste promisiuni de la seful statului, pentru a-l sustine), prin urmare poate parea ca Traian Basescu nu are probleme.

Nu as neglija insa capacitatea de mobilizare a PSD. O masinarie ce merge ca un ceas elevetian tras de de activisti care au invatat o viata ca organizarea impecabila reprezinta doua treimi din succes. La asta adaug mesajul profund social si gaselnite de tipul "Raluca Stroescu" - la nici 24 de ore dupa ce si-a cerut scuze familiei fetei ca i-a pomenit numele la un miting electoral, presedintele PSD a comis-o din nou, cu seninatate.

Adaug la asta confuzia iscata de mesajele de campanie: sustinatorii lui Traian Basescu trebuie sa voteze NU, cei care-l vor zburat de la Cotroceni vor sti cu siguranta sa stampileze DA. Si multi cetateni de la tara, care abia buchisesc, isi vor arunca ochii pe buletinul de vot, vor distinge numele presedintelui si vor alege DA, convinsi ca-l sustin.

Adaug la confuzie o stare care subrezeste limpezimea mintii, un sentiment ce vine absolut imediat: cel generat de invectiva. Pentru ca din nou, nu avem o lupta de idei, ci persoane.
In doua saptamani se poate intampla orice, dupa principiul "ori invingem, ori murim". Si nimic nu e sigur, decat ca daca la urne se prezinta trei cetateni, doi vor fi pesedisti.

Cristian Mihai CHIS

Articole Similare

Sexualitatea ca stare Sexualitatea ca stare
Diferentierea: De la necesitate majora la curaj deplin Diferentierea: De la necesitate majora la curaj deplin
Stare de necesitate mare Stare de necesitate mare
Pipa razboiului Pipa razboiului
De la extaz la agonie! Stare de soc! De la extaz la agonie! Stare de soc!

Articole recente

Cele mai tari filme 3D din 2012 (TOP 10) - GALERIE VIDEO
Vacanta dupa gratii
S-a furat mireasa!
Razbunatorii - The Avengers
Linkin Park la Bucuresti - vanzari record

Galeria zilei

Sportivi
Sportivi
Tags:  starenecesitate

927 vizualizari
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

ADAUGA COMENTARIUL TAU

Nu sunt comentarii