Uniunea Nationala a Studentilor din Romania a centralizat, in urma unor discutii informale (??) cu tineri din toata tara, nomenclatorul spagii din sistem, necesara ca sa treci un examen sau sa-l promovezi cu nota mare. Gaura din covrig fiind din nou descoperita, desi sunt convins ca ea nu se afla la proportiile de dinainte de 1989, iata un lung prilej de vorbe si de ipoteze, vorba lui Toparceanu.

Prin urmare, potrivit UNSR, la nivelul de sus s-ar afla spaga salvatoare de la Medicina (intre 200 si 1500 de euro), iar la coada, ieftina ca un iaurt, cea de la diciplinele tehnice (de la 40 la 700 de RON).
Facandu-ma ca ignor momentul ales (lui Mihail Hardau i se pregateste o motiune simpla la Senat), nu pot sa nu ma intreb: cand au dat spaga, cei care au comunicat informal nenorocirea, ce au pus mai presus: interesul propriu sau sanatatea societatii?
Nu ma numar deloc printre imbecilii care sunt tentati sa trimita studentimea la colt fara drept la replica, indicandu-i ca principala ei preocupare este sa inghita bibliografia, ca sa nu ajunga poporul pe mainile unor medici-tapinari.
Nu pot insa sa nu remarc ceea ce remarcam si in timp ce faceam parte din aceasta nobila categorie: imbarligat in situatia de-a se multumi cu o pereche de blugi un an intreg si nevoit sa-si imparta bursa intre doi covrigi si un suc, fara sa-si permita o carte, studentul nu are ragazul unor dileme pe teme de moralitate.
Cu foarte putine exceptii. Iar atunci, stirea ca un universitar a fost prins cu mana in borcanul cu smantana intra pe prima pagina a jurnalelor.
Se mai intampla ca un profesor sa nu inghita pur si simplu pe cineva, dar de regula se pica din cauza necunoasterii materiei. Daca suntem in situatia unui profesor spagar, nici acesta, si nici studentii care beneficiaza de serviciile sale nu au interesul sa denunte obiceiul pamantului. Si lenea mintala e periculoasa: e destul sa-si faca drum o data, ca se intepeneste in albie si n-o mai scoti nici cu slujbe.
Se stie ca primul lucru de care este interesata bobocimea in prag de examen este de-a afla de la anii mai mari cum se unge treaba: e vreun tarif? Trebuie dusa cafea la examen, sau ceva de baut? Se cumpara un cadou de genul aspirator, covor, imprimanta?
Uneori, totul se intampla fara vorbe. Proful pica toata grupa, o mai pica o data, pana grupa se prinde si face cheta.
Gasesc rarisim
stiri despre studenti care se plang la rectorat si sunt decisi sa demonstreze, cu tratatul in mana, ca au fost picati dintr-o toana sau din cauza interesului pecuniar al titularului de curs. Cand o fac, se gasesc unii care caraie, pentru ca sistemul fiind perturbat, de-acum trebuie sa inghita materia.
Dar cum s-ar putea petrece lucrurile altfel, daca pe fruntea romanului scrie ca e un tip descurcaret? Si cum ar putea sa creasca gradul de absorbtie pe piata muncii, daca multi tineri termina facultatea fara sa stie decat titlurile unor capitole? Si de ce, cand descopera un student o metoda noua de copiat, se trezeste umplut de respectul tuturor?
Daca e atat de plina de degete care bat obrazul, studentimea (generalizarea e menita sa sublinieze o idee) ar trebui sa aiba taria de a-si face o analiza. Si cand e decisa sa rupa pisica si sa asimileze toata materia, chiar si pe aia depasita, pe care trebuie sa o invete deoarece unii dintre profesori sunt mentinuti in sistem din mila, sa faca bine sa mearga la rectorat, apoi la politie, si sa dea de pereti cu dascalul corupt. Pentru ca, cu toata exagerarea, nu e prost cine ere, ci acela care da.
Pana la urma, a trece un examen pe bune, si apoi pe celalalt, este o premisa ca tanarul este gata sa se bata pentru locul sau in lume. Iar pe fruntea noii lumi in care am intrat scris "competitie". Ca daca se pregateste pentru a fi descurcaret, e tare trist.
Cristian Mihai CHIS
Tags:
soimii,
descurcareti,
patriei