Pentru barbati cu atitudine

Salvati Imperiul Roman!

18 Iulie 2007
Etern doritor sa furnizeze impresia ca stie unde se afla Potirul Sfantului Graal, cand de fapt tot ce cunoaste este secretul lui Polichinelle, Mircea Toma a gasit un nou os de ros: Festivalul international de jazz de la Garana.

De zece ani, un public avizat, langa care m-am nimerit si eu la sfarsitul saptamanii trecute, se strange intr-un colt ferit de lumea asta nebuna si-si mai alina nevoile de muzica de calitate, chiar daca n-o intelege in totalitate. Dar sunt acolo oameni care raspund la orice intrebare si spulbera, fara sa dea impresia ca i-a numit Dumnezeu educatori de popor ignorant, orice nedumerire. Florian Lungu, de pilda.

Dupa ce un chitarist vietnamez mi-a amestecat capul cu picioarele, mi-a dezgolit piptul si-a infipt in el ace din briliant, dandu-mi impresia ca m-a evacuat de pe glob punandu-si degetele sa inghete si apoi sa faca sa clocoteasca toata padurea, intr-un omagiu adus lui Jimi Hendrix, pe scena s-a ivit Mircea Toma, care, proaspat coborat din televizor, s-a decis sa confiste locul. Iar naturii locului, un colt de pamant virgin, sa-i coase himenul, aruncand poporului inca amutit dupa prestatia vietamezului un indemn: "Salvati Garana!"

Ce-i drept, a fost o deductie generala ca asta a zis, deoarece omul de-abia articula, era ca Zidul Berlinului. Pulbere. Dar a avut parte de o replica spusa tare, raspicat, din public: "Nu mai bine mergi tu si o salvezi pe ma-ta?" Iar din reactia multimii am inteles ca e unanimitate.

Daca tineti minte, moralistul a salvat si Vama Veche, careia i-a facut reclama ca trebuie salvata pana cand au invadat-o si manelistii care nu se mutasera inca acolo. Dar Mircea Toma trebuie sa demonstreze probabil celor care baga bani in campanii de te miri ce ca e foarte activ, iar investitia merita.

De data asta insa si-a atras penibilul care nu tasnise inca spre el suficient. Deoarece Garana nu trebuie salvata. N-o ameninta nimeni. Acolo n-a patruns inca prostul gust - a fost o tentativa, intr-un cort cu Nicolae Guta dat tare, dar "contravenientul" a fost rapid trimis in exil. Cum nu treci strada o batranica daca ea nu vrea, asa trebuie lasata si Garana in pace, pentru ca multi se incarca acolo si-si doresc sa nu mai plece. Dar daca a gasit-o Mircea Toma pe harta, deoarece vrea sa se bage in seama si sa faca demonstratii de eficienta cuiva, incep sa-mi pun intrebari.

Sigur, era partener media. Asta inseamna un organism media care se trece pe afis si se angajeaza sa popularizeze - ca si cand iubitorii acestui festival ar avea nevoie de tirajele grupului reprezentat de Mircea Toma ca sa stie unde obisnuiesc sa vina anual ca sa impuste niste senzatii.

Din fericire, n-a reusit sa strice atmosfera, ci sa-si atraga niste injuraturi de la tineri care au capatat aversiune fata de grupul media. Si daca-l prindeau pe Toma ii trageau si niste suturi intr-o parte greu identificabila in momentul respectiv - ca v-am spus ca omul era teanc. L-am uitat rapid, dar mi-am adus aminte de una dintre bolile nationale: aflarea in treaba. Impotriva ei nu e leac, deoarece sunt multi indivizi care sufera avand impresia ca nu sunt implicati suficient in viata cetatii, sau cetatea nu le da importanta pe care o merita.

De aceea, nu pot decat sa ma alatur suferintei lui Mircea Toma, care n-a putut sa urce pe scena si sa salveze si The Rolling Stones.

Cristian Mihai CHIS

Articole Similare

In afaceri si cariera cu prietenii In afaceri si cariera cu prietenii
Istoria Europei Istoria Europei
`Thocomerius - Povestea lui Negru Voda` `Thocomerius - Povestea lui Negru Voda`
Regatele barbare dupa caderea Romei Regatele barbare dupa caderea Romei
Caderea Imperiului Roman Caderea Imperiului Roman

Articole recente

Cele mai tari filme 3D din 2012 (TOP 10) - GALERIE VIDEO
Vacanta dupa gratii
S-a furat mireasa!
Razbunatorii - The Avengers
Linkin Park la Bucuresti - vanzari record

Galeria zilei

Sportivi
Sportivi
Tags:  salvatiimperiulroman

1626 vizualizari
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

ADAUGA COMENTARIUL TAU

Nu sunt comentarii