Imediat dupa revolutie au plecat primii - toata lumea ii iubea pe romani. Dupa iunie 90 au plecat altii - toata lumea ii compatimea. Si tot asa, dupa fiecare mineriada, altii si altii. Sunt oameni care nu au suportat sentimentul de dezgust - simteau ca daca nu se duc, fara sa se uite inapoi, oroarea le mananca ultimul neuron care mai dadea semne de voiosie.In Romania, lucrurile se rezolva cu un ritm pentru care trebuie sa fii de fier, sau masochist, sau pur si simplu lenes in cap, ca sa nu-ti pese.


Brucan vorbea de 20 de ani. Atat ne va trebui pentru a inchide cercul deschis cu mineriada din iunie 90, pentru ca procesul lui Ion Iliescu, care a aflat ieri invinuirile care i se aduc, va dura cativa ani, si abia atunci se va incheia o epoca. Iar cei care au plecat se vor putea uita inapoi cu detasare - in 20 de ani, iti pierzi speranta. Cu nonsalanta cu care coreenii fragezesc cainii, pentru a-i manca la pranz, Ion Iliescu s-a uitat drept in ochii jurnalistilor si le-a spus ca nu prea stie care sunt acuzatiile, pentru ca nici procurorii nu prea zic. Ei bine, va spun eu din cea mai sigura sursa ca acum cateva luni, cand a mai fost la parchet, a facut o criza de isterie teribila afland cum se contureaza acuzatiile, iar procurorii au crezut ca-l lasa inima. Iar cand si-a revenit, s-a scurs linistit pe langa pereti, aparand in fata presei la fel de nonsalant. Stiu, insa, ca atunci cand va fi condamnat, va ispasi, probabil, pedeapsa la domiciliu, de unde nu se va mai putea uita in ochii celora pe care i-a pus pe fuga.

Vina lui Ion iliescu nu este aceea ca a instigat minerii - sau ce-or fi fost ei - impotriva taranistilor, sa le sparga geamurile si capetele, sa ucida studenti sau jandarmi veniti in strada direct din liceu pentru a incerca sa asigure ordinea de drept, fara a sti pe cine servesc de fapt. Vina lui este aceea ca nu a ras cancerul securitatii din pulpa societatii romanesti, lasand-o sa ajunga in creierul deciziei. Si daca seful statului nu are informatii, cine sa aiba?

Recunostea si Virgil Magureanu, acum acteva luni, de la adapostul pensiei, ca s-au distrus foarte multe dosare, astfel incat chiar daca prinzi orbul si-i scoti totusi ochii, este mult prea tarziu. Vina lui este aceea ca a permis unui sistem bazat pe frica nu sa nu moara, dar sa invie mereu, si sa se uite cu privirea otravita a Gorgonei in ochii nestiutori ai unor tineri care la revolutie aveau 18 ani. Si care-si auzeau parintii ca spun, dupa ce s-au dezmeticit in cateva luni dupa revolutie, ca securistii n-au murit, numa-un pic s-or odihnit.

Ce se va intampla cu dezvaluirile lui Liviu Turcu nu cred ca ma mai intereseaza, decat intr-un mic cotlon al fiintei mele. Nu mai vibrez decat atunci cand trece pe langa mine un excavator. Stie orice copil ca atunci cand nu s-au putut da la fund - si tampit sa fii sa o faci, cand ti se deschideau in fata binefacerile unei revolutii facute de comunisti in folosul lor, in ciuda sangelui de copii scurs in canalele oraselor din Romania - securistii au profitat de informatiile inmagazinate si, care pe cont propriu, care intr-un sistem decis sa nu moara, ci sa se privatizeze, si-au infipt gleznele in solul tarii si trompa in aurul ei, decisi sa o soarba dintr-o sorbire.

Si cei ...autodidacti, si cei care si-au prelungit munca, in jocul de putere, vor ramane adanc insurubati in lumina reflectoarelor, si nimeni si nimic nu-i va putea darama. Pentru ca, asa cum bine spunea si Liviu Turcu, arhivele au fost rase ca la concurs. Intre noi fie vorba, nicaieri in lume nu se produc deconspirari decat daca are cineva interes, si daca interesul fostului sef al spionajului este cel national, cum pretinde, intreb si eu, ca sa ma aflu in treaba: nu era vorba de interesul national atunci cand Adrian Nastase, unul dintre locatarii listei sale, devenea ministru de Externe? Pe urma, de ce nu a semnalat intai autoritatilor unde sa-i caute pe micuti, si abia cand descoperea ca acestea-i dau cu flit, sa iasa la rampa?
Ne vom lamuri in aceste zile, fiecare cu capul lui, cum stau lucrurile. Cei care si-au gasit patrii nonsecuriste isi vor vedea de treaba, pastrand in suflet o tara trista, ca un caine uitat in fundul curtii, in lant. Pe restul, sa ne apere Dumnezeu!

Cristian Mihai CHIS Tags:  romania, fundul, curtii

1272 vizualizari