Pentru barbati cu atitudine

Roger Federer a castigat inca o data Turneul Campionilor

30 Noiembrie 2010
Mircea Radu
Elvetianul Roger Federer a cucerit duminica seara, la Londra, pentru a cincea oara in cariera sa, Turneul Campionilor, intr-un an pe care-l incepuse invingator la Melbourne. Federer l-a invins in finala pe spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numarul 1, in trei seturi halucinante, 6-3, 3-6, 6-1.

Intalnirea dintre cei doi a durat numai o ora si 37 de minute, aceasta fiind cea de-a opta victorie a lui Federer impotriva lui Nadal, care are 14.

Forma buna aratata de elvetian in acest turneu a continuat si in finala, unde Federer a castigat pe merit impotriva lui Nadal, care nu i-a putut sta in cale campionului in seturile 1 si 3. Trofeul Turneul Campionilor a fost castigat de Federer de patru ori inainte, in 2003, 2004, 2006 si 2007.

Cu aceasta a cincea victorie, elvetianul a devenit egalul lui Ivan Lendl si al lui Pete Sampres. Pentru spaniol, aceasta finala de Masters a reprezentat mai mult decat tot ce reusise pana acum, mai exact doua semifinale in 2006 si 2007, ambele pierdute in fata lui Roger.

Acest an se va incheia insa cu Nadal pe primul loc, la mare distanta de locul doi, dupa un sezon in care s-a impus in trei turnee de Mare Slem, Roland Garros, Wimbledon si US Open si in alte patru concursuri. In luna ianuarie a acestui an, Federer a castigat al 16-lea trofeu de Grand Slam al carierei.

"Sunt foarte multumit de felul in care am jucat pe toata durata acestui turneu. Azi (duminica) am jucat perfect, nu stiu daca as fi putut juca mai bine de atat", a spus Federer, dupa incheierea partidei.

In timp ce Nadal a declarat: "A jucat incredibil! Si nu numai azi (duminica), ci pe toata durata turneului. Il felicit pentru victorie. Eu am incercat sa dau tot ce pot, dar a fost mai bun decat mine".

In urma acestui succes, Federer s-a ales cu 1.500 de puncte in clasamentul ATP si cu un premiu in valoare de 1,63 milioane de dolari, ajungand la un total de 60 de milioane de dolari castigati in toata cariera sa.

De partea cealalta, Nadal, aflat la prima finala in Turneul Campionilor, s-a ales cu 1,24 milioane de dolari si 1.000 de puncte in clasamentul ATP.

Articole Similare

Federer rescrie istoria tenisului Federer rescrie istoria tenisului
Winbledon 2006 - Federer  invincibil pe iarba din 2002 Winbledon 2006 - Federer invincibil pe iarba din 2002
Federer a castigat turneul US Open Federer a castigat turneul US Open
Top 10 - Cei mai sexy sportivi ai anului 2006 Top 10 - Cei mai sexy sportivi ai anului 2006
Rafael Nadal: Roger Federer este mai bun decat mine Rafael Nadal: Roger Federer este mai bun decat mine

Articole recente

Cele mai tari filme 3D din 2012 (TOP 10) - GALERIE VIDEO
Vacanta dupa gratii
S-a furat mireasa!
Razbunatorii - The Avengers
Linkin Park la Bucuresti - vanzari record

Galeria zilei

Sportivi
Sportivi
Tags:  Roger Federersporttenismeci

850 vizualizari
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

ADAUGA COMENTARIUL TAU

Nu sunt comentarii