Plecarea lui Olaroiu la Al Hilal, echipa unde au mai antrenat Balaci si Iordanescu, mi s-a parut un aranjament fericit, i-a deschis lui Gheorghe Hagi fereastra pe care si-o dorea. Tehnicianului Stelei i-a mai fost facuta aceasta oferta, dar acum era momentul cel mai prielnic de-a se desparti de Ghencea, mai ales ca "Regele" are nevoie de intersezon pentru a incerca sa faca corp comun cu echipa.

Fotbalistul de geniu care a plecat acum 17 ani de la Steaua a visat mereu ca, dupa ce-si va pune crampoanele in cui, sa gestioneze ambitia, muschii si priceperea sportivilor din Ghencea. Si daca a decis acum sa faca acest pas, e condamnat la victorie.
Marturisesc ca am temeri mari. Hagi nu a dovedit pana acum ca este un mare antrenor. Se pot gasi explicatii: la turci nu i s-au asigurat conditiile cerute, avantul luat de Poli la un moment dat s-a fasait pe traseu. Oricum ai lua-o, este realitatea.
Asta nu inseamna ca nu are potential, ca geniul din picioarele sale din argint, conduse de o intuitie magistrala, este limitat la ce a dovedit in teren. Dar vom afla, deoarece a decis sa arate ca dupa ce a validat, ca si Cruiff, teoria ca fotbalul e o arta, poate fi si un excelent profesor.
Nu e indoiala. Nu cred ca trebuie sa-l intampinam pe Hagi cu suspiciune, sa-i aruncam in ochi faptul ca daca nu si-a transformat numele de antrenor in stea pe cerul artistilor psihologiei fotbalistice ar trebui sa se multumeasca sa straluceasca printre jucatori, pentru ca aici ar avea siguranta ca nu va rugini in inimile noastre.
Este vorba despre teama ca, daca nu va reusi sa ajute Steaua sa treaca la nivelul urmator, sa ajunga in finala unei cupe europene, sufletul sau de copil mare, care i-a facut pe romani atat de fericiti si le-a sters vremelnic din minte cat sunt de necajiti, va suferi rani pe care acest om nu le merita. Nu un om care i-a facut pe romani sa planga in strada.
Deocamdata, cu toate obligatiile si riscurile pentru acest minunat sportiv, premisele sunt bune. Fotbalul romanesc are acum bani, exista jucatori de mare talent, organizarea sistemului a fost importata din retetele de succes. Mai trebuia nebunia. Gheorghe Hagi.

Ce inseamna aceasta nebunie? E filonul de unde se-adapa, in filmele americane, echipele pornite fara nici o sansa sa cucereasca lumea, dar care demonstreaza ca se pot bate cu gigantii si-i pot invinge. E credinta de nezdruncinat ca o echipa poate deveni trupul unui ceas elvetian. E flacara care arde pieptul unui om, ii parjoleste pe cei din jur, ii intareste, devine foc initiatic.
Gheorghe Hagi are focul in ochi. Mizeaza pe asta. Este convins ca va face din oamenii din vestiar membrii familiei sale, ii va strange in jurul sau, ii va transforma in rotitele unui mecanism care trebuie uns din cand in cand numai cu incredere.
Pentru asta, va trebui sa traga mult, sa aiba rabdare, sa-i convinga pe elevii focului ca are reteta succesului: munca multa, istovitoare, o disciplina spartana, o stacheta foarte inalta si multa inteligenta. Aici va fi mai greu, si n-o spun cu malitie. Alaturi de putini fotbalisti s-a putut pune sintagma "inteligenta jocului". Si va trebui s-o suplineasca cumva.
Va incerca, de fapt, sa se introduca in venele tuturor elevilor sai, ii va invata sa-i citeasca mintea, sa aiba reactii gandite, dar rapide, le va scoate din fiinte instinctul si-l va slefui.
Sigur, ramane de vazut cat se va amesteca in aceasta opera de multiplicare Gigi Becali, care, realizand ca-i paleste aura, i-ar putea spune la un moment dat ca cei care se cloneaza nu vor fi mantuiti.
Cristian Mihai CHIS
Tags:
regele,
afla,
cladire