Mistretul cu colti de argint, Stefan Augustin Doinas

Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea,
canta dintr-un flaut de os si zicea:

- Veniti sa vanam in paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic isi schimba in scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...

- Stapane, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vanatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...

Dar printul trecea zambitor inainte
privea printre arbori atent la culori,
lasand in culcus caprioara cuminte
si linxul ce rade cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte:
- Priviti cum se-nvarte facandu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sa-l lovim cu sageata de lemn!...

- Stapane, e apa jucand sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el raspundea intorcandu-se: - Taci...
si apa sclipea ca un colt de mistret.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviti cum pufneste si scurma stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sa-l lovim cu sageata de fier!...

- Stapane, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zambind indraznet.
Dar el raspundea intorcandu-se: - Taci...
si iarba sclipea ca un colt de mistret.

Sub brazi, el striga indemnandu-i spre creste:
- Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sa-l lovim cu sageata de foc!...

- Stapane, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul razand cu dispret.
Dar el raspunde intorcandu-se: - Taci...
si luna sclipea ca un colt de mistret.

Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum sta in amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
il trase salbatic prin colbul roscat.

- Ce fiara ciudata ma umple de sange,
oprind vanatoarea mistretului meu?
Ce pasare neagra sta-n luna si plange?
Ce vesteda frunza ma bate mereu?...

- Stapane, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse-ntorcandu-se. - Taci.

Mai bine ia cornul si suna intruna.
Sa suni pana mor, catre cerul senin...
Atunci asfinti dupa creste luna
si cornul suna, insa foarte putin.

butterfly, Editor Askmen.ro