Pentru BARBATI care stiu ce vor

Idei ce roiesc furibunde si un rollercoaster plin de emotie, care abia face fata ca parleaz intre lumi paralele. Tensiune si manie, extaz si pierzanie, fericire si deceptie, omucidere si dragoste, ura si frica. "Incepem coborarea" este totul. "Incepem coborarea" este nimic.

Surprinzator, fiecare pagina ti se muleaza pe creier ca o piesa jazz plina de incordari instrumentale. Nu e deloc simplu sa poti cuprinde cu gandul universalitatea fiecarei pagini a lui James Meek. Uneori iti poti descrie singur fuziunea nucleara dintre doi atomi ai unei simple si infime secunde de care atarna un alt si neasteptat univers, alteori e ca si cum privesti in gol asteptand vreo frana brusca de masina ori vreun telefon sa sune. Fara prea multa indoiala fiecare secunda petrecuta in compania imaginatiei domnului Meek capata culoarea mult dorita a importantei. Sa nu ma intelegeti gresit, nu-ti tii cu adevarat rasuflarea. E mai degraba o lectie a asteptarii, a descoperirii pe parcurs, a suspansului intarziat ori neterminat.

In alt mod surprinzator, firul epic nu e creat in sanul protectiv al protagonistului, domnul Adam Kellas, un divortat, un singur prin definitie, un dezamagit de elita In general, un scriitor ratat, dar un jurnalist de cursa lunga, corespondent de razboi, ci prin actiunea insistenta petrecuta in imprejurul acestuia. Adevarat este si faptul ca nu-i pot lua toti laurii domnului Kellas care isi subjuga destinul ori de cate ori apuca sa-i inhate fraul, permitand, in restul timpului, sortii sa-si scoata dintii zimtati la iveala.

Paraseste Londra pentru a consemna confruntarile dintre talibani si mujahedini, ajungand la o descriere tragica a dramei unei tari din lumea a treia, o victima inerenta a razboiului pentru resurse; scrie un roman anti-american fara succes, o satira patetica despre un posibil razboi intre Europa si Statele Unite ce ajunge a fi refuzat de edituri; aproape ca-si distruge vechile prietenii si cu ele o familie. si asta n-ar sta in picioare drept o dovada, dar se arata ca un personaj tridimensional, trecut printr-un ghiveci de emotii si sentimente, inecat si salvat din situatii sociale si de interes national, iubit si urat pentru personalitatea sa, niciodata magulit, niciodata complimentat, urmarit intocmai de un nor de ostilitate si franchete. Fara minciuna, l-am imaginat precum o martoaga inscrisa In cursele de cai de viteza peste care s-a pariat un dolar la o cota de neegalat.

Singurul lucru viu intersectat cu Kellas parea a fi Astrid, o ziarista americana, iute si vigilenta la minte, o temuta pentru tacerile ei in asteptarea momentului perfect de atac intelectual. Dar desigur ca talentul inexplicabil a domnului Adam Kellas de a-si savarsi actul de anti-erou, descopera partile intunecate ale ziaristei redandu-le „popularitatea”. In ciuda intamplarilor nefericite, scrisoarea catre prietena lui Sophie ca e inselata de sot, invidia pentru succesul scriitoricesc a lui M’Gurgan, vizita inoportuna si cu final tragico-comic facuta lui Astrid, prietenia ratata cu Mahomed, Kellas isi mentine avantul spre linia de finish adaugandu-si dimensiune dupa dimensiune caracteriala, precum incercarea esuata de a descoperi familiile soferilor ucisi de tancul, aparent aflat atunci sub comanda lui, pentru a le cere iertare si pentru a oferi ajutor.