Nu stiu daca intre "ura" si "urale" exista vreo radacina comuna, dar daca exista, e interesant cum primul termen este folosit pentru a zugravi un sentiment puternic, de nestapanit, de dusmanie, iar al doilea reprezeinta o manifestare a bucuriei.

Romania este impartita intre aceste doua cuvinte, ca si cand oamenii ar fi ajuns la bunastarea totala si nu le-ar mai ramas de simtit decat paroxismul.

M-as referi la forumurile ziarelor pentru a ilustra fantastica revarsare de energii puse exclusiv in slujba uneia dintre tabere - n-ai sa vezi apeluri la calm - , daca n-as sti ca sunt dominate de organizatiile de tineret ale partidelor politice care se inclesteaza, isi masoara postarile, se intrec in laturi si se urca de pereti de placere cand au un mic avans.

Neputand sa ma raportez la internet, ma raportez la oamenii simpli cu care am discutat in aceste saptamani, si pe care i-am provocat sa aiba o parere. Si desi am observat ca numarul celor care-l sustin pe Traian Basescu este mult mai mare decat al celor care-l vor plecat acasa, incrancenarea este identica. Numai ca daca la inamicii presedintelui e mai mare ura, la ceilalti e mai mare dorinta de-a comite urale.

Oameni care se cunosc de-o viata se intalnesc si ajung sa se certe ca orbii din cauza crizei politice fara precedent, iar ruptura de pe scena publica le sfasie si lor fiintele. Si imi vine sa le strig sa se opreasca, pentru ca ura pe care o indrepti spre altii ajunge sa te rupa pana la urma pe tine in bucati, sa te incarunteasca, sa te faca sa nu mai speri decat ca poti lovi cu ghioaga inamicul in frunte.

De asta nu pot sa-l iert pe Mircea Geoana. A pornit procedura suspendarii presedintelui zicandu-si ca face un exercitiu, si nu a crezut ca se va ajunge in situatia ca oamenii sa iasa la vot pentru a decide daca Traian Basescu trebuie demis.

Cred ca si-a spus ca seful statului il va chema la negocieri, pentru ca asa ne-am obisnuit: in Romania se poate aranja orice. Nu a calculat bine, iar bulgarele, odata pornit, se rostogoleste, crescandu-si masa cu o ura densa. Pe mine ma ia de pe picioare si ma enerveaza, deoarece ma surprind dorind sa-mi arunca televizorul pe fereastra.

Acum, Mircea Geoana nu mai are ce sa faca, trebuie sa joace pana la capat, numai ca in timp ce Traian Basescu a avut inspiratia sa iasa pe piata cu "Ciuleandra", presedintele PSD nu gaseste prin laboratoarele cu strategii decat niste lozinci - la Sibiu s-a facut apel la emotionalul colectiv cu radacini in 1989 ("Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!") - si nu reuseste, zic eu, sa depaseasca stampila pusa de Ion Iliescu, cea de "un prostanac".

Si daca ajunge la penibil, gaseste noi forme ale acestei stari, dar incearca sa fie simpatic. Ca la Festivalul de jazz de la Sibiu, unde a fost huiduit cu sete de spectatori cand a intrat in sala, si a pretextat ca nu mai sta la bis (nu dorea se intalneasca la iesire cu aceleasi huiduieli) prin faptul ca faptura lui Dee Dee Bridgewater ar fi putut sa-i starneasca pofte. - "Cand ai o femeie frumoasa, afro-americana, care canta cu atata pasiune, am zis ca e bine sa mergem la culcare, sa nu ne vina ganduri".

Desi observa ca uralele sunt mai dese decat ura, Mircea Geoana se ambitioneaza sa educe poporul - atata insistenta ma duce cu gandul ca de fapt vorbeste pentru membrii sai de partid - si spune ca nu-si explica cum nu pricep oamenii ca Traian Basescu e toxic.

Presedintele trebuie, intr-adevar, sa spulbere suspiciunile legate de propria persoana, sa lamureasca ceea ce presa care-l vrea maturat a scris in ultimele saptamani mai aplicat decat oricand - grupuri de afaceri, etc. Dar faptul ca PSD nu reuseste sa stranga la mitinguri cantitati mari de oameni ma duce cu gandul ca acestia nu-l vor trage la raspundere pe Traian Basescu decat daca vor fi convinsi ca Geoana a initiat demiterea animat de necesitatea schimbarii vietii publice prin aducerea unui presedinte curat, si nu de jocuri politicianiste. Or asta, domnul Geoana nu poate demonstra.

Cristian Mihai CHIS
Tags:  imposibila, iubire

1318 vizualizari