Gestul lui Traian Basescu, aflat in vizita in nordul tarii, de a pupa manuta unui copilas de vreo doi ani imbracat intr-un costum de fas galben m-a induiosat. Chiar daca presedintele s-a dovedit a fi un tip care nu se sfieste sa verse cate-o lacrima in lumina reflectoarelor, mergand astfel la inima populatiei feminine privitoare la telenovele si a celei masculine ascultatoare de manele, deci ar fi trebuit sa ma lase rece gestul duios.

Nu-l suspectez pe presedinte ca a "jucat" momentul cu copilasul, desi omul este constient de greutatea unui astfel de moment in conditiile in care lupta cu Calin Popescu Tariceanu este deschisa. Ma rog, impropriu spus "lupta", atata vreme cat unul mereu loveste si altul mereu incaseaza.

Insa acest moment reflecta exact distanta dintre omul proaspat confirmat pe postul de presedinte al PNL si gandirea maselor de la care un partid cu scaun la cap isi propune sa smulga cat mai multe voturi.

Analizand comportamentul celor doi actori, il vad pe unul tintind spre miezul simtirii populare si pe altul care nu da doi bani pe imagine. Asa pare. Intuiesc insa foarte bine modul cum gandeste premierul, si stiu ca-i pasa. Dar este convins ca nu greseste, si are de gand sa-si vada de treaba in acelasi registru. Trimitand in acest fel PNL in jos in preferintele electoratului, fara a da doi bani pe dorintele unei generatii tinere de liberali care se vad membri ai unui partid puternic.

Intrebat despre existenta biletului in care l-ar fi rugat pe Traian Basescu sa intervina pentru Dinu Patriciu, premierul a dat un raspuns bizar. In loc sa raspunda clar, cu da sau nu, a vorbit despre o "facatura" si a spus ca nu putea sa-i solicite presedintelui asa ceva. Apoi a gasit rapid o gluma: cum sa-i ceara el diavolului sa-i puna o vorba buna la Doamne-Doamne?

Cum raspundea "nu" un om politic pur-sange convins de spusele sale? O acuza pe Elena Udrea, autoarea dezvaluirii, ca minte. Nimic nu e mai percutant in fata multimii decat "minte!," mai ales ca Tariceanu dadea acest raspuns cu putin inainte de inceperea Congresului PNL, prin urmare orice firisor de indoiala ar fi trebuit spulberat din mintile celor ce se pregateau sa-l aleaga inca o data presedinte.

Cum raspundea un om politic pur-sange care se stie vinovat? Facea ceea ce face orice politician prins cu musca pe caciula, ceea ce a facut de vreo doua ori si Traian Basescu: isi recunostea greseala. Cu un ton omenesc, si nu de la inaltimea averii si a impresiei ca liberalii e musai sa fie niste tipi reci, putea sa spuna de pilda ca da, are si el un prieten pentru inima lui, ca e si el om, are sentimente, si ar fi dorit ca Basescu sa vada la Parchetul General care e situatia. Ca nu cred in ruptul capului ca in bilet scrie "Traiane, te rog sa intervii pentru ca procurorii sa inchida dosarul."

Romanul ofta, il intelegea si-l ierta. Are fiecare un prieten pentru care si-ar rupe buletinul. Si descoperea la Tariceanu ca are suflet. In urma marturisirii se declansa urmarirea penala, si dosarul pana la urma se inchidea (nu sunt elemente concrete pentru existenta unei infractiuni, daca cererea nu este in sensul inchiderii dosarului).

Pierderile politice ar fi fost mai mici. In rolul de victima, cu batista la ochi, Tariceanu ar fi oprit intr-o oarecare masura degringolada PNL, pentru ca a gresi e omeneste. Asa insa, riscand sa fie dovedit ca mincinos, el risca tot partidul.

Nu pledez pentru jocul politic telenovelistic, dar credeam ca dorinta oricarui partid este sa se afle la guvernare. Si fiecare formatiune foloseste teza ca odata aflata la guvernare poate aduce poporului mai binele. Alegerile insa nu se castiga eliminand orice asemanare dintre port-drapelul unui partid si cei carora li se adreseaza. Cu toata minciuna, acestea sunt regulile jocului in toata lumea. Pentru Tariceanu insa, jocul s-a incheiat, indiferent cum se termina povestea cu biletul.

Cristian Mihai CHIS, Redactia Askmen.ro Tags:  copilul, galben

1642 vizualizari