Daca dealurile n-ar fi sparte cu vai, iar coloana infinitului ar fi o bara din lemn, nu un fir de viata muscata cu dinti de fiara, tot ce am simti s-ar reduce la nevoi de-ale stomacului. Dar asa, cand stii ca dupa un zbor de maiastra vine o prapastie plina de noduri, iti spui ca foaia de parcurs e stabilita, si depinde numai de tine sa ai inspiratia sa-ti tragi sosete pe aripi, ca sa nu te parleasca soarele, sau sa-ti iei pe cap un coif din arama, ca sa nu-ti turtesti nasul definitiv.Din weekendul lui Cristian Mungiu, cand am atins minuni cu buricele degetelor, si pana la acesta in care ne aflam, a avut loc un nou ciclu, pentru ca mi-a murit un prieten. Si ma intreb de unde are putere o inima din carne sa ramana la fel de intreaga daca dupa ce s-a umflat ca o portocala din acelea cu coaja groasa, pleznind de veselie, se transforma intr-o agava, cu frunzele ca niste sabii trecute prin vene, pana tot trupul devine un ciur. Are, deoarece viata ne lasa pic de ragaz ca sa ne amintim cine suntem si unde mergem. Si de ce. Despre asta vreau sa va spun acum.
In primul rand, ne grabim sa ne asezam picioarele in tenisi moi, pentru a face cati mai multi pasi fara sa simtim oboseala atunci cand alergam pentru a ne demonstra cat suntem de deosebiti. Si suntem, dar deoarece suntem unici, nu pentru ca suntem mai breji.
Cand ne trezim in frunte, ne bucuram ca ne-au crescut muschi noi, trainici. Si nu avem altceva de facut decat sa-i compatimim pe cei despre care ne imaginam ca ne invidiaza. Dar nu sentimentul acela duios de compasiune, ci cel care ne facem sa-i dispretuim pe sarmani.
Oamenii ar vrea sa ne intrebe, sa ne comunice, sa aiba idei, insa deoarece am devenit atat de ocupati, le tundem puful de sub aripi, ca sa nu mai poata decola.
Dar asta nu e nou. De cand e facuta, lumea e impartita intre succes si delirul groazei. Mereu nou, desi vechi ca Pamantul, e faptul ca din cand in cand naruim toate puntile dintre noi si palmuind tabla de sah, pentru ca nu avem rabdare, ne scuturam de tot ce e omenesc in noi: increderea.
Suntem in competitie, si ne tinem carnea stransa, incordata, gata sa reactioneze de fiecare data cand ni se pare ca cel pornit din acelasi start face un centimetru in plus. Cursa continua, punem o noua pereche de tenisi noi, recuperam centimetrul si facem unul in plus. Din acel moment trece putin pana ni se aseaza pe fata o trasatura noua: intoleranta. Si fara sa ne mai gandim ca toti oamenii au in suflet ghiocei, credem ca noi purtam cu noi stejari, iar cei ramasi in urma iarba arsa de soare. Si o tundem, spre a ne planta in loc radacinile late, fara sa ne gandim ca poate mai are in ea un fir de viata. Daca firisorul striga, se opune, ne infingem si mai adanc peste el, pana-si doreste el sa piara.
Nu stiu de unde si cine a nascut ideea ca pe lume nu au loc toti. Iar daca sunt prea multi, unii trebuie sa fie muti si sa inghita tot ce suntem noi in stare sa le turnam in cap. Iar aici, la capitolul rautate, nu ca nu exista limite, dar imaginatia e nesfarsita. Ideea e ca ne consuma foarte multa energie. Insa binele si respectul, desi mai la indemana, daca ne propunem, suntem plictisitoare. Asa ca nu ne mai ramane timp sa ne oprim sa le strangem mana celor langa care convietuim. Sa incercam sa le facem viata mai frunoasa. Ce-i drept, le trimitem din cand in cand cate-un email.
Cristian Mihai CHIS
Tags:
clopotei,
colaci
Transylvania Horse Show - primul concurs hipic international din Romania, in 2012
Vacanta dupa gratii
S-a furat mireasa!
Razbunatorii - The Avengers
Linkin Park la Bucuresti - vanzari record
Alessandra Ambrosio
Marisa Miller
Nikoleta Lozanova
Josephine Baker
Larissa Riquelme
Trimite pe mail
Trimite linkul pe messenger
Comenteaza
EU-RO-foria!
Turme si turmite pe tobogan
Castiga jucarii pentru baieti mari!
Castiga invitatii la Dansul Strazii 2
S-a furat mireasa! Vrei s-o gasesti tu?
