Leonard Orban, secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene (MIE), este de parere ca, dupa aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana (UE), vor pleca la munca in strainatate maximum jumatate de milion de romani. Aceasta deoarece, in opinia lui Orban, cei care vroiau neaparat sa plece au plecat pana acum, si pentru ca nu toate statele isi vor deschide portile pentru cele doua tari nou aderate, Romania si Bulgaria. 
Aceasta declaratie a fost facuta in cadrul unui seminar Team Europe la care a participat si Jonathan Scheele, seful delegatiei Comisiei Europene in Romania, si in cadrul caruia s-a vorbit despre cum va arata piata muncii din tara noastra dupa aderare. Jonathan Scheele este de parere ca cei care vor pleca sa munceasca in vestul Europei, imediat dupa data aderarii, vor fi oameni care nu sunt atat de bine calificati, deoarece pentru acestia cererea pe piata se face mult mai repede. Insa, odata cu recunoasterea diplomelor, va aparea un progres gradual. Scheele considera ca, totusi, activitatea economica va fi cea care va decide care vor fi meseriile mai cautate. Pe masura ce un domeniu se va dezvolta, meseriile specifice domeniului vor fi solicitate mai mult.
Scheele isi pune sperante in zona rurala, unde, pe masura ce se va dezvolta, vor aparea oportunitati pentru tinerii absolventi si acolo unde acum acestea nu exista. Referitor la un eventual "brain drain" (scurgere a intelectualilor si a tinerilor bine pregatiti) catre Europa de Vest, Jonathan Scheele a spus ca unul temporar, provizoriu este chiar de incurajat, pentru ca specialistii respectivi vor putea reveni in tara cu bune practici pe care le pot aplica.
Leonard Orban a declarat ca pentru Romania si Bulgaria, actualele membre ale UE nu au luat inca o hotarare de deschidere a pietelor muncii. "Nu ne asteptam ca dupa aderare sa fie un flux masiv de emigranti romani", a spus Orban si a oferit argumente: pentru ca numai unele dintre state isi vor deschide portile si pentru ca exista deja destui romani plecati, mai ales in statele sudice ale UE. Orban se asteapta ca intre 300.000 si 500.000 de romani sa plece in primii doi ani dupa aderare.
Cristian Mihai Chis, redactia Askmen.ro
Tags:
jumatate,
milion,
romani,
pleca,
aderare