Premierul britanic Tony Blair a acordat, simultan, interviu celor doua mari cotidiane populare din Anglia si Germania, The Sun si Bild, subiectul neputand fi decat Cupa Mondiala de fotbal. Pe langa declaratii de natura pur politica, in genul "Germania va ajunge in finala, dar va fi invinsa de viitoarea campioana mondiala, Anglia", locatarul din 10 Downing Street a dat si o bara de zile mari, remarcand ca portarii Jens Lehmann si Dietmar Hamann se numara printre cei mai buni jucatori ai Mannschaft. Toate bune si documentate, decat ca Hamann nu a fost retinut de Jurgen Klinsmann printre selectionatii de la CM. Securitate. Cea mai pazita echipa dintre cele 32 de la Cupa Mondiala de fotbal din Germania este, de departe, cea a SUA, al carei autocar nici macar nu a fost personalizat, singurul "anonim", de altfel. De asemenea, la hotelul echipei americane din Hamburg exista la toate intrarile echipamente pentru detectarea de metale, precum si sumedenie de politisti care supravegheaza totul.

Somn. In ciuda faptului ca hotelul in care sunt cazati fotbalistii reprezentativei SUA este situat chiar in centrul Hamburgului, in mijlocul tuturor atractiilor, antrenorul Bruce Arena a declarat ca doarme ca un prunc, fara nici o grija. "Jucatorii mei nu sunt copii, ii tratez ca pe niste oameni responsabili si nici nu vreau sa-mi petrec noptile supraveghindu-i, asa ca dorm neintors", a spus Arena.

Vedeta. Hidetoshi Nakata, mijlocasul vedeta al echipei de fotbal a Japoniei, nu locuieste in acelasi hotel cu coechipierii lui, cel ales de federatia nipona in apropiere de Bonn. Jucatorul formatiei engleze Bolton a inchiriat o luxoasa suita la un hotel de lux din fosta capitala a RF Germania, "reintregind familia" fotbalistilor doar pentru sedintele de antrenament.

Motivat. La 37 de ani, iranianul Ali Daei va evolua, evident, pentru ultima data la o Cupa Mondiala, dar declara fara ezitare ca nu are de gand sa se retraga din activitatea competitionala, nici macar din echipa nationala persana. "Poate am o fata asa, mai batrana, mai marcata de timp, dar in mine insumi ma simt inca tanar. Imi voi continua
cariera internationala dupa CM2006", a subliniat primul jucator din lume care a depasit bariera celor 100 de goluri inscrise in meciuri ale echipei nationale.

Consolare. Pentru a se consola de faptul ca nu vor gazdui meciuri din Cupa Mondiala de fotbal, Bremenul va gazdui RobotCup-2006, competitie pentru roboti, editia de aici, a 10-a, fiind programata intre 14 si 18 iunie. Turneul este rezervat mai multor categorii: simulare pe calculator, vehicule de mici dimensiuni (5 de fiecare echipa), roboti de talie mijlocie (4 de echipa), roboti humanoizi (2 de echipa). Aceasta din urma categorie, cu aparate asemanatoare cu fiinte umane si dotate cu capacitati senzitive, dupa cum declara creatorii lor, a aparut anul trecut, la editia precedenta, disputata la Osaka, in Japonia.

Poligloti. In garile celor 12 orase care gazduiesc meciuri la Cupa Mondiala de fotbal din Germania, suporterii pot vorbi limba materna, oricare ar fi ea, de la coreeana, la farsi sau sarbo-croata, gratie unor profesori de limbi straine trimisi in misiune. In fiecare zi in care sunt meciuri, 2 astfel de profesori pentru fiecare limba dintre cele folosite de protagonistii meciurilor respective sunt la dispozitia celor care calatoresc cu trenul, raspunzand la orice intrebare legata de orientarea in acel oras. De asemenea, ei folosesc difuzoare, dupa cum a precizat Federatia universitatilor populare, cea care a pus la dispozitie acesti voluntari.
Electrocutati. Trei kenyeni s-au electrocutat in timp ce instalau o antena de televiziune, cu scopul de a putea urmari meciurile Cupei Mondiale in direct. "Incercam sa instalam o antena, cand am primit o descarcare electrica, dupa care nu mai stiu nimic", a declarat Evans Asaba, 21 de ani, la spitalul din Nairobi unde a fost spitalizat, impreuna cu prietenii sai. Cei trei au fost electrocutati in momentul in care antena a cazut pe o linie de inalta tensiune, avand arsuri de gradul 3, pe 15 si 18 la suta din suprafata corpului.

Amintiri. Presedintele Salvadorului, Elias Antonio Saca, care a participat la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de la Munchen, si-a amintit cu emotie de 4 turnee finale precedente, la care a fost precedent in calitate de comentator sportiv pentru mai multe canale de radio si televiziune din tara sa. "Mondialele din Germania mi le aduc in minte pe cele din Spania, din 1982, Mexic, din 1986, Italia, din 1990, si din 1998, din Franta, la aceasta din urma fiind invitat de Canalul 4. A fost o experienta fascinanta", a declarat presedintele salvadorian, ales in inalta dregatorie in 2004.
ROMPRES
Tags:
campionatul,
mondial,
2006,
goleo