

A fost si Base' la inaugurare si s-a declarat foarte multumit de ce a vazut acolo. L-a vazut o tara intreaga la televizor, cand a facut dezvaluiri interesante, cel putin din punctul de vedere al jurnalistului de mondenitati, despre pasiunile sale in materie de orice. Chestii generale. Dar, dupa nevasta, ca doamna e pe primul loc si asta o stie, si trebuie sa o stie, toata lumea. De pilda, presedintele a spus ca, pe o scara de la 1 la 10, pe locul doi, dupa nevasta, pentru ca asta am statuat deja (doamna este pe primul loc), urmeaza tehnologia. Cu alte cuvinte, presedintele a tinut, parca, prin aceasta declaratie, sa comunice poporului prin intermediul televizorului ca whiskyanele cu cola baute, la Cotroceni, cu Elena Udrea au cam retrogradat in clasament. Mai mult, cica s-ar fi dat pe brazda si bea licoarea cu staif, asa cum se bea ea, adica cu gheata. Dar asta nu mai e treaba noastra.

Si pentru ca evenimentul este de o importanta deosebita, nu s-a lasat prea mult asteptat nici premierul Calin Popescu-Tariceanu, si aceasta in ciuda pasiunilor sale declarate, mai mult pentru motoare. Si primul ministru a plecat de la CERF nu mai putin impresionat decat presedintele de atmosfera de Star Trek din Pavilionul Expozitional Romexpo.

Ok. Lasam la o parte atmosfera de bodega din jurul pavilionului expozitional si intram in cladirea care seamana mai degraba cu un imens platou de filmare in care se turneaza un SF cu subiectul actiunii undeva prin 3070. Numai fetele de pe la standuri, imbracate dupa ultima moda, ne mai readuceau mintile in spatiul si timpul nostru. Bucuresti, Romania, mai 2006. Si daca tot am adus vorba de fete, mai trebuie mentionat un lucru. Greu poti sa-ti imaginezi atatea frumuseti adunate intr-un singur loc. La capitolul fete faine stam excelent, am putea din acest punct de vedere sa ne consideram gata integrati, fara nici o clauza de salvgardare.

Ceea ce se mai poate spune despre platoul de filmare este ca, dupa ore intregi de haladuit printre standuri, iesi aproape nauc de cap si cu tot felul de ciudatenii infipte in creier. Mie mi-au ramas doua: niste scule, nu stiu ce marca, scufundate intr-un acvariu cu pesti exotici. Aparatele functionau, iar pestii nu aveau nici o treaba. Si Miscoci tragand de niste cabluri de alimentare ale unor reflectoare. Miscoci operatoru' de la Prima, ala rapit in Irak. Era viu si zburda.

Ce mai trebuie sa stim despre acest eveniment este ca se afla la a 15-a editie si ca a fost intitulat sugestiv de catre organizatori "Un oras al viitorului", in care prezentul este mult mai simplu. Mai trebuie sa stim ca este si cel mai mare forum IT&C (tehnologia informatiei si comunicatii) din tara noastra. Pe parcursul a cinci zile, cei interesati pot gasi aici solutii si aplicatii pentru diverse domenii de activitate, pentru afaceri, studiu sau recreere.

Desfasurat pe o suprafata mai mare cu 17% fata de editia precedenta (de la 12.000 la 14.000 de metri patrati; 120 de firme de profil, cu 550 de marci reprezentate), orasul digital CERF cuprinde trei sectoare mari si late: sectorul Comunicatiilor, sectorul IT Digital si sectorul Imaging. Aici pot fi intalniti in carne si oase principalii operatori de telefonie, furnizorii de servicii internet si transfer de date, furnizorii de servicii in domeniul comunicatiilor.
La aceasta editie a CERF, sunt prezenti cu standuri proprii producatori de marca. Pe langa LG Electronics, care a participat si anul trecut la targ cu un stand propriu, acum au venit si Panasonic, Sony si Philips. Numai aceste firme ocupa aproape in intregime un pavilion. Producatorii de solutii digitale IT si audio video, nume binecunoscute in materie, se regasesc pe harta CERF cu standuri proprii, creand astfel cea mai reprezantativa zona din Romania dedicata tehnologiei digitale. Si pentru ca treaba sa iasa ca la carte, evenimentul a fost organizat de Expotec, firma autohtona specializata in organizarea de expozitii si conferinte. Expotec are o experienta de peste 15 ani in domenii precum tehnologia informatiei, comunicatii, tehnologii de prelucrare a imaginii, echipamente foto, multimedia, sisteme Hi-Fi si home entertainment, industria auto etc.
Asa ca haideti sa nu mai lungim vorba si sa va spunem ca merita sa va rapiti putin din pretiosul dumneavoastra timp pentru a vizita CERF-ul. Sa vedeti minuni ale tehnicii si sa puteti sa-i dati dreptate academicianului Constantin Blaceanu Stolnici, care considera ca diferenta dintre noi si omul din Cromagnon o face stiinta si tehnologia.
Text: Cristian M. CHIS, redactor Askmen.ro
Fotografii: Tiberiu Crisan
Sportivi
Alessandra Ambrosio
Marisa Miller
Nikoleta Lozanova
Josephine Baker
Larissa Riquelme
Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Sahtior Donetk, este asteptat in aceste zile la...