Pentru barbati cu atitudine

Alimente destepte pentru diete

19 Septembrie 2006
M-am ingrasat. Cureaua mi-a ramas mica si ma uit lung la pantaloni dragi de alta data. Dau fuga la librarie si-mi cumpar o carte cu tot felul de retete culinare si diete. Gata, m-am hotarat sa slabesc! Ma asez la birou si incep sa studiez. Din primele capitole aflu ca exista alimente inteligente care lupta cu grasimile. Adica, substantele pe care le contin fac minuni in curele de slabire.

Zmeura si murele de exemplu contin foarte multa fibra, recomandata cand vrei sa pierzi din kilograme. O cana cu zmeura contine 8 grame de fibra, iar una cu mure poate avea peste 7 grame de fibra. Citesc aceste informatii de doua ori, dar nu reusesc sa pricep la ce e buna fibra in cura de slabire. Mai rasfoiesc cateva pagini si ajung la capitolul, "carnea de curcan". In fine, nu sunt un mare amator de carne de pasare, dar parca, parca tot mai bun e curcanul decat fructele de padure. Aflu ca amino-acidul leucin joca un rol important in rezervarea masei musculare, in timpul procesului de slabire, si ajuta la mentinerea functionarii optime a metabolismului. Autorul incearca sa ma convinga ca fiind mai satioasa carnea de curcan decat alte alimente, voi fi tentat sa mananc mai putin. In ceea ce ma priveste, sigur voi manca mai putin, intrucat curcanul e tare atos...

Merg mai departe cu lecturatul si ajung la alune! Ei da, astea sunt pe gustul meu. Cica, alunele consumate moderat si regulat ajuta la echilibrarea glicemiei din organism, diminueaza starea de foame, scade numarul de triglicide si ...

Intorc brusc capul spre fereastra din spatele meu. Nu stiu ce, dar ceva de afara ma deranjeaza. Ridic din urmeri si merg mai departe cu cititul. Iaurtul dietetic. Numai cand citesc aceste cuvinte, simt ca mi se umple gura de apa. Imi aduc aminte cand mama ma obliga sa mananc iaurt, dupa ce imi arunca pe gat un antibiotic. Cica in curele de slabire se pierde calciu si atunci un hormon rebel transforma organismul intr-un depozit de grasime, iar iaurtul este unul dintre produsele cele mai bogate in calciu. Urmeaza, capitolul despre cereale: un alt aliment destept...

Ma ridic de pe scaun sa vad ce se petrece afara! Pe trotuoarul de vis-a-vis, la terasa din colt, se intimpla ceva ce nu-mi da pace. Privesc in zare si vad un gratar plin cu pastrama pusa la prajit, iar Mini, chelnerita mea preferata, toarna in cani un lichid rubiniu. Ma uit cu atentie si-mi dau seama ca e must. Ei bravo! Asta imi trebuia mie acum? A venit toamna, si odata cu ea a inceput si sezonul pastramei cu must rosu... Inchid cartea si o arunc pe raftul de sus al bibliotecii: ma voi intoarce la dieta la primavara! Acum trebuie sa vorbesc cu Mimi.

Cornel Berman, redactia Askmen.ro

Articole Similare

Alimente pentru creier Alimente pentru creier
Ce alimente ajuta in lupta contra hipertensiunii? Ce alimente ajuta in lupta contra hipertensiunii?
Ce alimente se imbina corect pentru sanatatea ta Ce alimente se imbina corect pentru sanatatea ta
Alimente cancerigene Alimente cancerigene
5 alimente ce ar trebui mancate zilnic 5 alimente ce ar trebui mancate zilnic

Articole recente

Transylvania Horse Show - primul concurs hipic international din Romania, in 2012
Vacanta dupa gratii
S-a furat mireasa!
Razbunatorii - The Avengers
Linkin Park la Bucuresti - vanzari record

Galeria zilei

Sportivi
Sportivi
Tags:  alimentedesteptediete

8721 vizualizari
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

ADAUGA COMENTARIUL TAU

Nu sunt comentarii