Cand Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-a decis sa ia taurul de coarne si le-a spus preotilor sa faca bine sa aleaga intre haina popeasca, cu al ei rol de indrumator de turma fara busola, si cel de cuvantator public in beneficiul ostoirii vointei de putere, multe fete bisericesti s-au necajit.

Au incercat sa explice cat de bine poate fi pastorita multimea din amvon, cu busuioc si apa sfintita, de vreme ce spre popor graiau trimisii Domnului, si nu fosti tovarasi sau activisti pe stil nou ale caror unice dorinte erau sa se vada in fruntea crestinilor spre a-si spori numarul carnatilor indesati in camara.

IPS-ii nu au vrut sa auza, si turma preoteasca a ramas nemangaiata. Degeaba li s-a explicat ceva ce stiau din scoala popeasca, dar uitasera pe drum, si anume ca Hristos indeamna la pace, iar a afirma "nu-l votati pe ala, ca e bou", sau "bagati stampila pe mine, ca ailalti nu-s buni" inseamna a dezbina mioarele.

Unii s-au conformat, cu inima stransa, dar altii au dezbracat haina bisericeasca, in care pare-se se varasera pentru a-si rezolva cosul zilnic. Ulterior s-au auzit voci sterse care rugau Biserica sa-si reconsidere decizia, insa ierarhii au ramas neinduplecati.

Insa nu-i bai, ca daca preotii cu patalama n-au mai putut sa ia Constitutia in maini ca sa purceada spre a aduna norodul la urne, au reusit politicienii sa se transforme in pastori si, cu Doamne-Doamne in dinti, bantuie simtirea romaneasca mai ceva ca ciuma in perioada lui Iancu de Hunedoara, ultimul mare cruciat.

Asa ca dupa ce tinerii nostri regizori vor epuiza subiectele tangente dictaturii, cu care nu inceteaza sa uimeasca juriile de la Cannes - oamenii aia inca nu au realizat ce a insemnat comunismul, si-ale lui orori - vor ramane cu trompa infipta la fel de tare in solul patriei si vor descoperi in filonul national idei de scenarii din registrul comic.

Iar membrii juriilor, dupa ce au marturisit vizionand filmul lui Cristian Mungiu, caruia i-au dat Palme d`Or, ca pelicula iti ramane in stomac, grea, trei zile, vor descoperi cum poti sa razi trei zile pana te cracanezi. Si uite-asa vom sparge gheata si cu Oscarul pentru film strain.

De exemplu, un film ar putea incepe cu Icoana Maicii Domnului, care se trezeste vorbind, in plina slujba, cerandu-i presedintelui sa se pozeze impreuna, de vreme ce prin voia Domnului, romanii l-au trimis din nou la Cotroceni.

Cuprins brusc de decenta, ca sa nu-l afuriseasca popii cu functii, Traian Basescu s-ar eschiva, dar spre Maica Domnului s-ar arunca Gigi Becali, anuntand-o c-a pus-o peste tot prin "bisericile electorale" deschise la capataiul romanilor spre a-i deprinde cu rugaciunea.
"Da-i, Doamne, putere lui Gigi ca sa le zdrobeasca oasele inamicilor care sug miere din trupul patriei ca Statele Unite petrol din jungla amazoniana".

Chiar daca romanii, cati s-au prezentat la urne, au decis ca locul lui e in coasta coruptiei, si l-au intors la Cotroceni, lui Traian Basescu nu pare sa-i ajunga. Si pentru a-si indesi simpatia apeleaza la cele sfinte, uitand, daca a stiut vreodata, ca a lua numele Domnului in desert este un mare pacat.

Cum se numeste atunci cand te consideri trimisul lui Dumnezeu pe pamant? Se numeste ca ai o boala mintala sau ca profiti cu nerusinare de sentimentele celor care isi indreapta sperantele in primul rand spre Biserica. Ei bine, eu prefer ca presedintele sa fie profitor, ca un politician de top manat de asemenea dorinti n-ar reprezenta o noutate.

Dar sa nu-i fie deloc frica? Nu. Traian Basescu va merge in continuare asa cum stie. Cu cate noduri s-a deprins. Si va face din Dumnezeu minge. O va bate mereu de pamant.
Cum sa-i fie frica unui politician? O intrebare retorica. Poate cea mai retorica.

Cristian Mihai CHIS Tags:  agentul, dumnezeu

1292 vizualizari