Seria celor 25 de carti pe care orice barbat ar trebui sa le citeasca continua cu romanul lui William Golding, Imparatul Mustelor.
"Imparatul Mustelor", primul roman al lui Golding si aparut in anul 1954, este o carte esentiala pentru formarea oricarui adolescent, aflat la inceput de viata. Devenit un clasic la literaturii secolului XX, romanul este unul dintre cele mai apreciate din istoria literaturii, fiind ecranizat in anii 1963 si 1990.
In anul 1983, William Golding a castigat premiul Nobel pentru literatura. Romanele sale au fost apreciate in lumea intreaga pentru arta narativa inedita, dar si pentru aportul la iluminarea conditiei umane.
Bazat pe conflictul dintre pace si razboi
Actiunea cartii se petrece intr-o insula indepartata si pustie din oceanul Pacific, unde un grup de copii scapa cu viata din catastrofa prabusirii unui avion.
Ceea ce ar putea fi aventura vietii lor, departe de adulti si de regulile lor, se transforma intr-un cosmar. Ura ia locul inocentei, iar crimele sangeroase apar in aceasta lume.
Conceptul romanului este centrat pe conflictul dintre pace si violenta. Fiinta umana este guvernata de aceste doua impulsuri: isi doreste o viata linistita, in pace, urmand regulile societatii din care face parte, si instinctul de a domina si de si castiga puterea prin acte de violenta.
William Golding asociaza in romanul sau ideea de bine cu o societate civilizata, bazata pe reguli si respect, si raul cu instinctele animalice ale omului, care isi doreste sa supravietuiasca prin orice mijloace.
Inainte de toate, "Imparatul mustelor" este un roman alegoric, fiecare personaj reprezentand o conceptie de viata. Ordinea, conducerea, civilizatia, inteligenta sunt in permanenta rivalitate cu puterea, cruzimea, mania si razbunarea.
Ce spun criticii
Cartea lui William Golding a primit de-a lungul timpului numeroase aprecieri pozitive.
Iata mai jos cateva dintre ele:
"Alaturi de romanul "De veghe in lanul de secara", "Imparatul mustelor" e cartea de capatai a tinerilor de pretutindeni", spun cei de la New York Times.
Scriitorul E.M. Forster spune ca "Imparatul Mustelor" este "un roman exceptional care surprinde intreg universul uman in aventura unor copii pe o insula de corali".
Unde gasesti cartea
Daca ti-am deschis apetitul pentru o lectura savuroasa, atunci poti merge la orice librarie din oras, unde vei gasi aceasta carte la pretul de 27 de lei.
Tags:
timp liber,
carte,
lectura,
books,
carti,
imparatul mustelor,
william golding