Oriunde s-ar afla, pe malul Potomacului, Tamisei sau al Senei, langa o biblioteca, un furnal sau un carucior, imi place sa cred ca romanii poarta in ei covatica in care s-au nascut, si pe care s-au chinuit, in primii ani ai exportului trupesc, sa si-o taie din plaman, pentru a mai reduce din handicap.

Odata cu extirparea ghemului nelinistit din stomac n-a venit si fericirea, ci obisnuinta cu regulile, cu munca pe branci, cu normalitatea iesita din alta matrice, din alt sistem solar. A venit si izolarea, imposibilitatea de sufla in goarna adunarea pentru toata strada la un mic sau un meci, neincrederea in vecini, convingerea ca pentru o operatie de pancreas trebuie sa ai o asigurare de director de banca.
Dar odata cu jobul sanatos, in care simti concurenta cum iti sufla pe langa urechi incepand de la biroul vecin, a venit si leafa, si macar ai sentimentul ca nu traiesti de pe azi pe maine, ca un nenorocit.
Pe masura ce ai descoperit capatul strazii, miezul orasului, parcul central, ai reusit prima gluma la serviciu si ai baut prima bere dupa terminarea orelor de program in compania colegilor (daca ai norocul sa traiesti intr-o tara unde gradul de respingere pentru straini e mai redus, adica in putine locuri), incepi sa simti ca inima, daca bate mai tare, nu inseamna tahicardie.
In ziua in care ai capatat cetatenia, esti foarte fericit. Suni acasa, se bucura tot blocul, familia face o mica petrecere, mama sa lauda la vecine. Copilul ei a ales definitiv sa nu se mai intoarca decat in
vacanta. Si la inmormantare.
Deoarece asa curge lumea, in fiecare an e ziua nationala a patriei adoptive.

Te duci si tu la defilare, apoi petreci in curte cu colegii: un turc, un chinez si un rus. Imi imaginez ca-i inviti de 1 Decembrie la o mamaliga cu branza. Si ca tovarasii de munca fac si ei o mica petrecere de ziua lor, turcul taie o oaie, chinezul un caine, rusul isi aduce toata familia si canta "Ochii negri" pe mai multe voci.
Ce-ai putea sa le spui despre 1 Decembrie, in varianta putin probabila ca-i macina curiozitatea? Unitate? Unitate, insa nu te intreaba nimeni. Nu-i intereseaza. Si nici pe tine, deoarece ai plecat avand printre gene si amintirea festivitatilor la care erai scos din casa aproape cu arcanul, momit cu un kil de carne in plus si 1,3 banane pe cap de membru de familie.
Acum, e drept ca nici in tara nu se intampla bucurii colective, e mai degraba un cliseu cu defilarea fortelor armate, hora unirii, vata pe bat, fasole cu carnati, slujbe si simpozioane. Mai nou, si artificii. Dar romanii au fetele tot decolorate, ca in 30 noiembrie sau 2 decembrie.
Sa nu mint, aici mai exista o culoare: a urii. Cu o luna inainte de aderarea la continentul fara granite, 1 Decembrie de anul acesta se nimereste sa fie mai galagios ca de obicei, cu declaratii autonomiste, pancarte separatiste, nervi contraseparatisti.
De-o parte si de cealalta mintile se infierbanta, se redeschid rani, se priveste in trecut cu voluptate. Eu imi doresc voluptatea pe care ti-o da nationalismul luminat, bazat pe dorinta de a pune umarul spre a umple si frigiderele romanilor, si ale maghiarilor. Visez la un 1 Decembrie liber de istorie, prizonier al iubirii.
Pe unde s-au dus, romanii s-au eliberat probabil de ura si-si vad de trai. Au invatat imnurile de-acolo, multi isi schimba numele, isi uita limba (unii doar se fac, avand impresia ca sunt "coola??) si se chinuie sa se piarda in marea fara de identitate colectiva.
Unii vorbesc foarte urat de pamantul tarii, folosesc cuvinte grele ("de rahat") si au impresia ca denigrand Romania devin americani.
Eu cred ca nu-i frumos sa vorbesti urat de tara ta, indiferent ce-oi fi patit. Nu-i de bun simt. Nu pot sa spun de ce, e unul dintre lucrurile pe care nu stiu sa le argumentez. Cum nu pot argumenta marea, trandafirii si pufuletii pe care-i adora chistocii de doi ani.
Stiu insa ca unele lucruri exista pur si simplu, si de fiecare data cand nu exista, durerea tarii e foarte greu de oblojit. Prin urmare, imi pun steagul pe balcon, imaginandu-mi ca e pansament.
Cristian Mihai CHIS
Tags:
decembrie,
bun,
simt